Yandiyev


   In 1999 Khadzhi-Murat Yandiyev avea 25 de ani si studia sociologia la Moscova. Cand a izbucnit cel de-al doilea razboi din Cecenia s-a intors acasa pentru a participa la apararea capitalei Grozny.
   Yandiyev a cazut prizonier. Mama lui l-a recunoscut la televizor in timp ce urmarea imagini cu prizonieri ceceni filmate de un cameraman CNN si NTV. Yandiyev apare vorbind cu un ofiter rus care spune "Luati-l de aici, terminati cu el, impuscati-l, fir-ar sa fie!". Yandiyev este luat de niste soldati rusi. De atunci nu se mai stie nimic de el.
   Mama sa, Fatima Bazorkina, l-a cautat in centrele de detentie destinate luptatorilor ceceni, l-a cautat in jurul gropilor comune, a incercat sa dea de fiul ei prin intermediul justitiei ruse dar, in februaie 2004, cazul a fost inchis din lipsa probelor. In tot acest timp, Alexander Baranov, generalul rus caruia ii apartin cuvintele de mai sus, a avut numai realizari: a primit medalia de Erou al Rusiei si a fost numit comandant general al armatei ruse in Caucazul de Nord. Cu privire la acest caz, a sustinut ca vorbele sale care se aud clar in inregistrare erau menite sa il calmeze pe Yandiyev (desi acesta nu pare agitat sau, in orice caz, ar fi fost primul om din istorie care se calmeaza auzind ca este trimis la executie) si ca oricum soldatii din jur nu ii erau subordonati si, deci, nu ii puteau respecta ordinele (desi cand le spune sa il duca pe Yanduyev de acolo, acestia fac intocmai).
   In 2006 mama lui Yandiyev a dat in judecata statul rus la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru ca nu a investigat cazul corect si a castigat, judecatorii spunand ca desi nu exista o dovada clara a mortii lui Yandiyev, se poate presupune ca acesta este mort si ca statul rus e responsabil pentru acest fapt. Verdictul dat de CEDO este unul foarte important, pentru ca exista mii de asemenea cazuri de disparitie a cecenilor, atat civili cat si luptatori cazuti prizonierii. De mentionat ca, daca exista cateva cazuri in care ofiteri rusi au fost gasiti vinovati de catre instantele rusesti pentru crime comise impotriva civililor ceceni (cum e cazul Elzei Kungaeva), nu exista asemena cazuri in ceea ce priveste crimele comise impotriva prizonierilor de razboi ceceni.
   Calea nefericita, criminala si descalificanta pe care au ales-o liderii rezistentei cecene, cea a atentatelor indreptate impotiva civililor rusi, este fara nici o urma de indoiala de acuzat. Pe de alta parte, exista ceva putred in modul inegal in care vedem incalcarile drepturilor omului facute de diverse state. Opinia publica din statele zise civilizate a fost revoltata de imaginile care infatisau detinuti irakieni torturati in inchisoarea Abu Ghraib sau de inregistrarea in care un ofiter englez radea isteric si incuraja soldatii ce bateau cu picioarele irakieni. Este extraordinar ca a fost asa, de aceea exista opinie publica, ca sa taxeze mizeriile autoritatilor de orice fel. In schimb, despre ceea ce se intampla in Cecenia, lumea stie si vrea sa stie foarte putin, mai ales ca acum discutia despre ceceni se poate inchide foarte repede: "da-i incolo, aia sunt teroristi". Imagini cum ar fi acestea nu au trezit nici pe departe reactii asemanatoare. E foarte trist ca se intampla asa si e extrem de relevant pentru faptul ca pentru multi nu respectarea drepturilor omului e ceea ce conteaza mai ales, ci sentimentul antiamerican. S-ar putea replica ca e normal ca lumea e mai critica cu americanii din moment ce ei isi iau rolul de aparatori ai democratiei la nivel mondial. Si acest fapt este cat se poate de adevarat. De mult timp nu mai cred vorbele goale ale lui Bush. Dar nu mai putin adevarat este ca si Rusia este in "lumea buna". Si ea lupta, cum tot are grija sa sublinieze, impotirva terorismului. In plus, daca tot e vorba de resectul pentru drepturile omului, e de mentionat ca in Rusia nu este democratie. Asta contrar opiniei facile cum ca dupa 1991 incoace, Rusia a intrat "in rand cu lumea" din acest punct de vedere si ca asa a ramas.
   Asadar, daca mai suntem entuziasti cand, schimband absent posturile, gaism un grupaj de stiri din care rezulta ca Rusia se opune SUA in dosarul nuclear al Iranului sau al Coreei de Nord, cand ne place sa auzim ca presedintele Putin este un mare iubitor al sporturilor, cand vedem stiri mondene despre cum se mai distreaza tinerii in Rusia, cand privim cu admiratie la magia gimnastelor din Rusia, care au mostenit invataturile scolii de gimnastica sovietice (si alte asemena mizerii pe care le spun comentatorii sportivi in general) sau cand, atunci cand concureaza cu cele din SUA, tinem fara dubii cu rusoaicele, ca "prea si-au luat-o in cap americanii", intr-un cuvant, cand ne simtim solidari cu Rusia, ca ansamblu, ca fiind "de-ai nostri", intr-o categorie in care stim bine ca nu ii incadram pe ceceni, sa ne punem intrebarea daca suntem solidari cumva si cu ceea ce face statul rus. Si inca ceva: daca tot ne pasa de oamenii care sufera, sa nu mai tot spunem ca "asta e... ce sa-i faci, nu-i poti ajuta!". Acest gand e, pe cat de comod, pe atat de mincinos: poti face cel putin doua lucruri: sa stii despre suferinta lor si sa nu crezi in minciunile pe care ti le servesc cei care ii fac sa sufere; pentru ca daca crezi in ele nu faci decat sa maresti cu unul numarul celor care alcatuiesc masa docila care, cu adevarat, inghite orice.

Mihnea, 2006



Imaginile in care Yandiyev este trimis la executie de catre generalul Baranov (video)

surse:

http://en.wikipedia.org/wiki/Khadzhi-Murat_Yandiyev
http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/5219254.stm




inapoi