Un copil


   Citind intr-o dimineata pe balcon, am auzit afara ceea ce mi s-a parut initial o cearta. Mi-am zis sa nu-i dau atentie. Dar om fiind si atragandu-ma iremediabil barfa, nu am putut sa nu urmaresc cu auzul ce se spunea.
   “Vino aici, nu ma face sa vin dupa tine!” tipa o femeie. Au urmat doua fraze aproximativ asemanatoare. Chiar in momentul in care am scos in sfarsit capul pe geam a venit prima palma. Era vanzatoarea de la magazinul din apropiere. Isi batea copilul.
   O stiu de mai mult timp. Are probabil in jur de treizeci de ani. Nu zice niciodata “Multumesc!” si pare mereu deranjata de ceva. Televizorul din magazin pare ca are numai doua posturi, Acasa si Antena 1 (de fapt, regula este sa se uite la telenovelele de pe Acasa; exceptia consta in a se uita la emisiunile in genul celor facute de Dan Negru). Cateodata vine sa o ajute sotul ei. Desi tanar, are burta mare, priveste absent si de asemenea nu zice “Multumesc!”. Ar mai fi de mentionat rasul. Rade intr-un mod pe care probabil orice fata de liceu din Romania l-ar cataloga – nu fara aere de superioritate - drept “ras de taranca”. Are un copil; un biat de clasa intai sau a doua. Pare foarte timid. Si el o mai ajuta cateodata sau pur si simplu sta pe langa magazin.
   In ziua aceea se vede treaba ca baiatul facuse ce nu trebuia. Probaibil ca nu statuse in apropierea magazinului, unde ar fi trebuit sa stea si se aventurase pana la blocul in care locuiesc, la vreo doua sute de metri departare.
   Acum mama il gasise. Desi la inceput nu voia sa se apropie de ea, stiind probabil ce il asteapta, pana la urma a facut ceea ce fac toti copiii: a crezut in proprii parinti. Nu mai stiu ce a cazut prima data: caietul din mana sau mingea de sub brat. Sigur e ca au cazut la palme consecutive. Pe cate am putut sa estimez, femeia lovea cu toata forta si numai la cap. Baiatul indura tacut incercand sa se apere cu mainile. Au fost poate douazeci de palme tari, mai multe intr-o dimineata decat primesc altii intr-o viata. I-am vazut indepartandu-se pe alee, mama si copilul, tras de mana dupa ea, el cu lacrimile lui si cu mingea si caietul culese de pe jos, ea cu aceeasi amenintare ca si in timpul bataii: “Te omor daca mai faci!”. I-am pierdut apoi printe pomi dar sunt sigur ca am mai auzit cel putin inca doua palme.
   Eu nu am mai calcat de atunci in acel magazin. In schimb, baiatul batut sta tot timpul si va mai sta multa vreme cu mama sa pe care o iubeste sincer, indiferent de ce va urma peste ani. De aceea e asa mare responsabilitatea sa faci un copil: pentru ca, orice ai face, alegi multe lucruri in locul lui, lucruri care, la randul lor, ii vor influenta mereu viitoarele alegeri "libere". In acest caz, alegand sa isi creasca copilul in bataie, femeia de la magazin a ales pentru el: totdeauna va fi un fost copil batut.

Mihnea, 2006



inapoi