sclavii si conducatorii


   Se vorbeste mereu despre adevar si egalitate. Se spune ca suntem cu totii egali. Se spune ca daca esti bun, vei reusi. Se spune vorbeste despre concurenta, libertate si lege. Cred insa ca lumea moderna e departe de a fi atat de clara si corecta.
   Cred ca regula de baza a lumii e nedreptatea. Iar sursa nedreptatii in lume e inegalitatea. Cea mai importanta inegalitate e inegalitatea din nastere. Ne nastem in epoci, locuri, familii diferite. Ne nastem altfel iar asta e bine, s-ar spune. Doar suntem diferiti, avem personalitati diferite, e normal si bine, dintr-un modern si umanist punct de vedere, ca ne nastem altfel. Numai ca desi ne nastem altfel, vrem cu totii acelasi lucru: sa ne fie bine in viata. Nu in teorie bine, ci in practica. Aici, pe pamant, in singura noastra viata, nu in teoreticul viitor, nu in promisa lume de apoi. Iar ca sa ne fie bine, lasand la o parte toretizari si abstractizari concepute si savurate de cei carora le e bine, avem nevoie de minime conditii de viata. Avem nevoie de sanse egale. Dar nu avem sanse egale.
   Unii au din nastere totul, altii nimic. Iar celor care au totul, chiar daca nu fac mai nimic in viata, totusi le e bine. Celor care nu au nimic, oricat s-ar chinui in viata, oricat de buni si perseverenti ar fi, doar rar ajung sa traiasca o viata asemanatoare cu cea a privilegiatilor din nastere. Viata e ca o competitie de atletism in care unii incep sa fuga de la start, altii de la cativa metri de sosire. Si atunci cand acestia din urma castiga cursa se spune: “cel mai bun a castigat”, “infrantii ar fi trebuit sa lupte mai tare, sa fie mai buni”. Pentru toti ar parea o asemenea competitie un fals, insa pentru majoritatea societatea si dinamica ei nu sunt un fals, desi in principiu se intampla acelasi lucru.
   Asta pentru ca minciunile si obisnuinta ii fac pe oameni oribi. Prea orbi ca sa vada ca arbitrii sunt si jucatori. Regulile sunt facute de cei care au puterea sa faca reguli. Si le fac pentru ei insisi.
   Cei care sunt sus, asa-numitele “elite” intretin legatura cu cei de jos doar din cateva precise motive. In rest, daca motivele astea nu ar exista, ar fi foarte multumiti daca s-ar putea construi la propriu un zid intre cele doua extreme paturi sociale.
   Mai intati, ei au nevoie de masa docila pentru ca cineva trebuie sa munceasca. Numai ca in lumea actuala nu ii mai poti numi pe muncitori sclavi, nu in sensul cuvantului de acum cateva secole. Asa ca trebuie sa le dai ceva bani, dar nu neaparat cat ar fi corect, ci cat garanteaza ca nemultumirea nu va creste la niveluri care ar putea dauna clasei conducatoare, care ar putea aduce un pericol de revolta.
   In al doilea rand, cei de sus au nevoie de masa docila pentru a isi legitma pozitia. Dupa cum au invatat din greselile din trecut, conducatorii trebuie sa nu arate ca ii conduc pe cei condusi. Si anume, nu trebuie sa isi impuna prin forta superioritatea, asta s-a dovedit a fi riscant. Sclavii moderni trebuie manipulati. In ultimele secole a aparut pentru asta mirajul democratiei. Oamenii sunt ca intotdeauna sclavi, numai ca o data la cativa ani trebuie sa mearga la vot pentru a isi alege conducatorii. Conducatorii nu sunt niciodata dintre cei condusi, ci tot dintre cei care totdeauna au condus. Dar sclavii moderni cred povestile lor si voteaza in consecinta, fiind multumiti ca au si ei un cuvant de spus. Fiind toata viata sclav si avand din lipsa de bani si timp doar un acces limitat la educatie esti usor de prostit.
   Cei de sus au nevoie de mase si pentru a purta razboaie. Razboiul e cel mai rentabil si efectiv mod de a conduce masele. E rentabil pentru ca industria de armament, care e desigur tot in mana celor care conduc, trebuie sa ia cumva banii publici iar in sensul asta pacea nu e profitabila. In plus, in razboi materialul se consuma permanent si trebuie mereu inlocuit, spre deosebire de celelalte ramuri ale industriei unde exista problema spraproductiei. Razboiul are insa si foarte importantul rol de a tine sclavii docili, conform principiului cetatii asediate. E nevoie de inamici pentru ca masele sa aiba iluzia ca proprii conducatori sunt de partea lor, mai mult, ca sunt salvarea lor. Conducatorii au invatat in general din greselile din trecut si evita razboaie totale ca in secolul XX, preferand razboaie limitate, controlate, intreprinse desigur in mod oficial pentru apararea democratiei si libertatii.
   E important de inteles ca e foarte putin probabil ca un om din randurile “elitei” sa creada cu adevarat in democratie sau libertate. Oamenii isi doresc egalitate atunci cand sunt jos, nu cand sunt sus. Iar cum conducatorii sunt totdeauna sus, ei nu cred deloc intr-un asemenea principiu. Unii dintre ei au dezvoltat insa o arta in a face oamenii sa creada ca ei sunt de partea lor. Astfel a aparut politica, in sensul cunoscut astazi. Sper ca nu creada nimeni ca exsista o diferenta fundamentala intre liderii unui stat numit democratic si cei ai unui stat dictatorial. Numai ca in democratii sunt altele regulile jocului. In dictatura e pentru toti vizibila nedreptatea. In democratie e totul imbracat in mirajul egalitatii si al “statului de drept”, desi de fapt in general omul nu are putere sa schimbe nimic, ca si in dictatura. Are insa puterea sa isi spuna parerea despre conducatori, atat cat manipularea extinsa ii da sansa sa aiba o parere, dar parerea lui nu schimba mare lucru. In orice caz nu schimba sistemul de privilegii.
   Cei de sus nu trebuie confundati cu politicienii. Cele doua categorii se intreprind partial, dar in general cei care fac parte cu adevarat din elita nu sunt politicieni, ci sunt cei care ii coordoneaza pe politicieni. Politicienii in sensul actual sunt o unealata creata in ultimele sute de ani, de cand elita a inteles ca nu e inteligent sa conduca masele doar prin violenta, ca e mult mai bine sa le dirijeze prin minciuna si iluzie, sa le manipuleze.
   Alte doua majore unelte de manipulare sunt patriotismul si biserica.
   Pentru sclavul modern sigur ca e acelasi lucru daca e sarac in Franta sau in Romania. Numai ca el nu stie asta. Mai mult, e invatat sa fie mandru ca e sarac in tara lui. Ii e bagat in cap de mic ca exista lucruri sacre, carora trebuie sa le juri credinta si la nevoie sa iti dai viata pentru ele.
   Sclavului i se baga de mic in cap minciuni despre propria patrie, care pot fi rezumate asa “tara noastra e cea mai buna, frumoasa tara din lume. Celelalte tari ne invidiaza. In decursul istoriei, am aratat curaj si darzenie de neegalat. Daca avem defecte, avem pentru ca istoria ne-a nedreptatit”.
   De cand e lumea elitele au mintit sclavii cu ajutorul religiei. Relgia a creat ceva nemaipomenit pentru elite: sansa de a explica lumea si societatea ca pe ceva dat de un zeu, nu facut de oameni, precum si idea ca suferinta din actuala viata va fi rasplatita intr-o viata de apoi. Asa ca nu trebuie sa te revolti, mai bine sa rabzi. Din motivul asta biserica a fost cu temporare exceptii mereu de partea statului pentru ca biserica e o unealta a statului.
   Lumea e proasta, bineinteles. Asta stiu si vor cei de sus. Dar e important de inteles ca lumea e proasta mai ales pentru ca e prostita. Se vrea neaparat ca masele sa nu aiba acces la educatie, se vrea neaparat ca masele sa isi petreaca putinul timp liber in fata televizorului, rumegand emisiuni idioate. In timpul asta, cei de sus isi petrec viata frumoasa pe iahturile lor, in masinile lor scumpe, cu femeile lor fotomodele, cineaza in cluburile si restaurantele lor snoabe, isi trimit copiii la universtiatile lor de prestigiu, in timp ce prostii sunt bucurosi ca beu o bere seara. Nu e vorba de a fi materialist si de a iti dori ce au ei. E vorba ca si daca ai vrea, nu ai avea voie sa ai ce au ei, e vorba ca ei intretin nedreptatea pentru a se bucura in continuare singuri de privilegii. E vorba ca in lumea in care in Africa sate intregi mor de foame exista telefoane mobile de 20.000 de euro. Iar cumparatorii stiu asta.
   Economia de piata a creat suplimentar un alt lucru fantastic pentru elite: sistemul bancar. Sclavii moderni primesc un minim salariu, sunt toata viata supusi la un permanent tir de oferte si ajung sa se imprumute la banci – institutii conduse prin definitie de elite si care sunt in sine bazate pe camatarie – si ajung ulterior sa munceasca 30 de ani ca sa plateasca dublul sumei imprumutate. Bineinteles ca e santaj si furt. Ei din nastere nu iti dau nici o sansa, apoi muncesti o viata ca sclav la ei, ca sa fii totusi pana la urma nevoit sa te imprumuti la ei, ca sa muncesti in continuare la ei ca se le dai banii inapoi si inca mult peste.
   Inegalitatea din nastere e punctul central al vietii.

Mihnea, 2014





inapoi