Pentru cei ca mine


   E bine sa ne uitam mai des catre noi si asta nu pentru ca asa e mai drept, ci pentru ca asa nu ne putem minti. E mai bine sa ne uitam si sa vedem ca atunci cand beneficiem de increderea cuiva avem tendinta sa bravam. Asta nu inseamna un abuz de incredere, ci eu cred ca pur si simplu suntem prea apropiati. In mod normal aceste ganduri vin de obicei in urma unei greseli, pe care ai acceptat-o ca pe greseala ta. Si atunci imi vine in gand ca daca nu ne putem apropia de cineva fara ca sa-si simta increderea tradata cum am putea simti ca nu suntem singuri? Asta ar putea fi transpus in fiecare dintre noi, intre soti, intre prieteni si intre amici.
   De ce bravezi? Pentru ca dupa ce esti destul de apropiat poti spune ce gandesti, pentru ca ai impresia ca nu poti fi refuzat si pot spune fara sa fiu obiectiv pentru ca cea de langa tine ti-a dat atata importanta de cata aveai nevoie. De fapt, pentru ca totul se intampla pe etape, iar eu stiu ca urmeaza o etapa noua, dar pe care nu imi pot permite sa o aproximez corect.
   De ce isi simte increderea tradata? Asta nu stiu insa fiecare dintre noi incearca sa isi repare greseala si simte ca sub aparenta banala a faptelor care au dus la dezacord se ascunde mai mult decat actiunea lui. Este si normal, actiunea este periferia gandirii, insa nu atunci cand ambele au devenit automatisme. Si totusi, ea se simte tradata prin actiune, nu prin intentie. Cand ii spui unei amice ca o iubesti, pe ea nu o deranjeaza faptul ca o iubesti, ci faptul ca-i spui.
   Ajung in final de unde vroiam sa plec. Nu vrea sa-si incarce constiinta decat cu gandurile ei, iar eu tot singur ma simt.

Andrei, 2004



inapoi