Normalitate si ipocrizie


   Am urmarit modul in care a reactionat lumea la organizarea pradarei gay la Bucuresti. Trecand peste demonstrativitatea sau deseori prostul gust al celor care au praticipat la parada, trebuie sa spun ca am dovedit inca o data ca suntem un popor iremediabil balcanic. Asta pentru parada a degenerat in bataie. In plus, cei mai multi dintre cei care ii tot arata cu degetul pe homosexuali folosind argumente lase de genul "asa e normal" sau "asa a lasat Dumnezeu", sufera de ipocrizie. Ma intreb cati dintre cei care se bat cu pumnul in piept ca sunt barbati normali nu au in cap (eventual adanc ascunse) cele mai perverse fantezii sexuale cu diverse femei pe care le cunosc, fapt care, desigur, nu intra in schema casniciilor perfect normale pe care le au; sau ma intreb de ce multi dintre cei care invoca voia lui Dumnezeu si care expun fatarnic icoanele ca marca a moralitatii nu organizeaza tocmai fiind atat de morali marsuri de protest privind nesolutionarea dosearelor crimelor din '89 sau privind demascarea si acuzarea oficiala, fara rezerve, a preotilor colaboratori ai securitatii. M-am saturat de moralisti de talk-show care au ce au cu homosexualii, tiganii, americanii si prostitutia, dar care intr-o dictatura s-ar conforma fara nici o problema, invocand probabil aceeasi normalitate. La fel cum imi e scarba de cei care nu inteleg ca necesitatea exprimarii minoritatilor de orice gen nu este o ambitie a UE, ci este o conditie a democratiei pe care se spune ca am ales-o, ca nu poti sa vrei democratie si cenzura in acelasi timp, ca daca iti e frica de exemplul pe care o parada gay l-ar putea oferi propriilor copii, ar trebuie sa ii educi mai bine.

Mihnea, 2006


inapoi