neinsemnat


  
   Constiinta faptului ca esti neinsemnat e nu numai dureroasa, e mai mult decat atat, e dezarmanta.
   Lipsa de menire, lipsa de scop, scarba de a te minti singur, lipsa curiozitatii fata de viitor, vederea viitorului ca pe ceva obositor, apasator si mai ales fara rost.
   Suferinta, stransa sub capac, tacuta, inabusita. Sa stii ca suferinta ta nu e nici macar cea mai mare, ca sunt oameni care sufera mult, mult mai mult decat tine. Asa ca nu esti nici macar eroul care sufera cel mai mult. Esti doar omul sters care se tanguie.
   Ce te mana, ce te trage mai departe? De ce te duci dintr-un loc intr-altul? Vointa? Scopul? Labirint si catuse, nu poti sa iesi din ocolul marunt al vietii tale, nu ai curaj sa fugi... dar sa fugi unde? Pentru micul tau comfort burgez te taresti zilnic la serviciu, asa iti trec zilele, asa ti se albeste parul. Dar cine sa aiba curaj? Ce vor zice ai tai? Cine sunt ai tai? Tin ai tai cu adevarat la tine sau la o proiectie a propriilor sperante, pentru propriul lor comfort? Si apoi, chiar ai vrea sa fugi? Daca iesi de sub patura e frig, vai, e atat de frig. Si apoi, mai e timp, esti inca tanar.
   Ni se tot spune ca traim intr-o lume rationala si credem in puterea argumentului, dar in ceea ce priveste speranta ca in viitorul va fi mai bine, credem fara sa ne gandim, credem aproape mistic, ne inchinam optimsmului orb. Ah, disperarea, frica de prapastie, frica de despartire, frica de morminte, de morti si moarte.
   Ah, poate nimeni nu crede cu adevarat. Toti vorbesc despre rai si lumea de dincolo, dar nici cei mai piosi nu vor sa se duca acolo, vor sa ramana aici, unde putem trage aer in piept si putem trai in incertitudine. Frica de certitdine! - toti stiu adanc in mintea lor care e singura certitudine.
   Neinsemnat - da, asta e dureros. Praf, furnici, oameni. S-au dus, se duc, se vor duce. Nici macar scarba nu conteaza, din moment ce oamenii carora le e scarba sunt neinsemnati. Scarba suna a revolta si pentru revolta trebuie sa ai o minima speranta realista, sa crezi in alternativa.
   Trecerea anilor, strangerea streangului! Nu ai devenit mai destept, mai bun, mai indiferent, ai devenit doar mai disperat.
   Oglinda - tu esti? Chiar esti tu? Care tu, prietene, care tu, care tu?
   Cand vei inchide ochii, va fi macar atunci ceva inaltator, ceva de tinut minte, ceva plin de pace si demn de lumina si de stingerea unei lumanari? Ah, raspunsul il stii si e dezamagitor.
   Ah, intuneriucul, groaznicul intuneric, recele, eternul intuneric! Ca o sentinta.
   Lipsa puterii, lipsa curajului, sentimentul ca nu e o lupta, nici macar o infrangere, doar o fara de sfarsit apasare.


Mihnea, 2018



inapoi