Nazismul din noi


   "Ma copleseste gandul la intreaga suferinta care a existat de cand exista viata pe pamant.
   Si poate ce e cel mai trist la suferinta e lipsa ei de rost. Toti cei care au suferit au fost uitati fara urma.
   Deseori ne uitam cu interes la ruinele unor cetati antice. Si totusi nu avem acelasi interes fata de oamenii care au trait si murit in ele, fata de cei care au fost chinuiti pentru a le construi, nu vedem durerea lor, dezamagirea lor, defectele si rautatile lor, frica lor.
   E ca si cum nu am crede cu adevarat ca oameni au existat si inainte de noi. Sigur ca stim asta, asa cum stim multe in sensul ca ni s-a spus la scoala asa. Dar nu cred ca traim asta, nu cred ca ii simtim oameni ca si noi. De altfel chiar si pentru cel mai superficial om e probabil o problema dificila de logica interioara, sa traiesti adevarul vietii si mortii altora. Daca intelegi cu adevarat ca ei au trait ai garantia ca si tu, ca si ei, vei muri si vei fi uitat, de ca si cum nu ai fi fost vreodata.
   Dar, se poate spune, ce rost are sa gandesti asa? Intrebarea despre rostul lucrurilor e mult prea des folosita - de cele mai multe ori inconstient - pentru a scapa de o dilema dureroasa, pentru a te agata de balustrada normalitatii. Pentru ca nu totdeauna ce are rost e si drept. Iar multe dintre lucrurile care care nu au rost - in sensul ca nu iti aduc ceva concret - sunt totusi drepte.
   Dar sa te gandesti la suferinta celor in viata, care traiesc pe aceeasi lume cu tine? Nici asta nu iti aduce ceva concret, mai ales ca te-ar putea pune in situatia neplacuta de a te simti nevoit sa faci ceva"

   "De multe ori chiar nu se poate face nimic, nu poti schimba tu lumea."

   "Si totusi, mai apare o intrebare: daca nu poti schimba nimic, e in regula sa ignori suferinta altora? Ar avea rost sa o ignori, am putea spune sincer. Si anume ce rost? Sa iti traiesti confortabil viata in pofida lor. Si totusi, desi ar avea rost, ar fi nedrept."

   "Nu e nimeni vinovat ca vrea sa isi traiasca viata. In plus, poate unii dintre cei care sufera isi merita soarta. Poate nu au fost muncitori, corecti si ambitiosi ca tine"

   "Si totusi, au avut oare toti sansele pe care le-ai avut tu, si anume nu numai cele din nastere - dar mai ales ele - dar si cele ulterioare? Dar presupunand ca intr-adevar, tu ai fost superior altora si altii inferiori tie - ce adjective odioase cand sunt folosite despre oameni - merita cei inferiori tie sa sufere? Merita cineva sa sufere? Si apoi, ce te faci cu toti cei care sufera extrem din cauza razboaielor si a persecutiilor diverselor state? Doar nu se poate crede ca intregi popoare cu copii si femei sunt vinovate si merita sa sufere"

   "Asta e, suna poate dezamagitor dar ce putem noi schimba?"

   Chiar daca nu am putea schimba nimic, lucrul asta nu poate fi un argument pentru a accepta totul. Oricand ai dreptul sa critici, chiar si fara a prezenta o solutie alternativa. "
   Si totusi intrebarea ramane: ai drepul sa razi cand altii plang?
   Si nu uita: roata se poate oricand intoarce, pentru ca in general e valabil ca unii plang pentru ca au avut ghinion si altii rad pentru ca au avut noroc.

   "Inteleg spre ce merge discutia. Dar stii ca societate a gasit dupa atatea incercari in democratie si capitalism cea mai buna forma posibila de organizare. Cei mai buni au sansa de a fi primii. Sistemul nu e perfect, dar e cel mai bun posibil. Lenesilor normal ca nu le place. Asadar nu e vorba de noroc si ghinion, ci e vorba de competitiv si necompetitiv, de adaptat si neadaptat."

   "Dar e de inteles ca spui asta din moment ce te afli in tabara celor care au reusit. Si in plus, nu societatea a inventat democratia si capitalismul, ci liderii ei. Societatea nu are o constiinta proprie si deci nici vointa, ci oamenii care o conduc. Iar deciziile lor se vor numi ale tuturor.

   "Nu, asta ar fi dictatura, dar tu vorbesti de democratie. In democratie conduce poporul prin intermediul alegerilor.

   "Dar stii bine ca poporul e in democratii si dictaturi manipulat. In democratii in schimb, dispare in general elementul "frica", element de baza al dictaturilor, in forma lui activa, in sensul de frica in fata statului. Frica fata de dusmanii interni si externi, atat de necesara existentei si perpetuarii statului ramane ca si in dictaturi. In plus liderii previn prin manipulare si garantarea unui anumit nivel de confort - desigur nu pentru toti - gandurile potrivnice. Populatia poate sa nu fie de acord cu detalii si oameni dar nu poate si nu trebuie sa critice sistemul. Si daca toti vorbeai de competitie ca element de baza al societatii, esti desigur de acord ca principiul competitiei implica existenta invigatorilor si infrantilor. Poate ca suna totul prea abstract, asa ca sa vorbim concret: asa-numitii vagabonzi, "oamenii strazii", sunt infrantii societatii. Intrebarea mea e: merita un om, fie el si "al strazii", sa fie flamand, sa caute disperat un adapost iarna ca sa nu inghete? E drept asa? Ce spui? Sunt betivi? E cu siguranta comod sa gandesti asa. Dar intrebare ramane: merita un betiv sa moara de foame? Merita un om sa sufere?

   "Dar asa a fost de cand lumea si pamantul, asa e dat, asa sunt lucrurile, asta e. In plus, sunt multi oameni care ajuta - nu destui, aici suntem de acord. Sunt oameni care dau din tot ce au pentru saraci. Daca dau destul sau nu e relativ."

   "Aici gandim asemanator. Altruismul e una dintre cele mai mari calitati potentiale ale omului, desi motivele psihologice care stau in spatele lui nu sunt totdeauna cele mai laudabile. Ma voi aventura sa fac o metafora. Cu fiecare dovada concreta de altruism mai pui o piatra pentru templul tau, adevaratul templu, cel de tine cladit si dedicat tie, propriului tau Dumnezeu. Dar macar atat au voie oamenii sa faca in viata lor efemera, sa isi ridice temple dedicate lor. Dar uita ce am zis. E bine, e cu adevarat bine sa dai altora si fapta conteaza. Dar iti da dreptul o fapta buna sa fii indiferent in fata suferintei pe care nu o poti modifica? Merita oamenii sa sufere? Merita animalele sa sufere?"

   "Suferinta, ca si moartea, face parte din viata. Nu putem schimba asta. Iar daca traim, atunci macar sa traim cat de cat multumiti, impacati cu soarta noastra, chiar daca nu putem schimba totul. Nu, oamenii nu mertia sa sufere dar nu se poate altfel. Iar animalele... si ele isi produc reciproc suferita si in plus, chiar daca e o expresie uzata, exista o lupta pentru supravietuire"

   "Si asadar pentru ca lupta pentru supravietuire a fost castigata de oameni, avem dreptul - ce cuvant imens - sa omoram si mai ales sa chinuim animalele? Si ce facem daca in viitor o civilizatie extraterestra ne va ocupa si, folosind cuvintele tale, va fi castigat lupta pentru supravietuiere in ceea ce ne priveste? Vor avea extraterestrii dreptul sa ne omoare si sa ne chinuie?"

   "Totul e ipotetic si absurd dar da, ar avea dreptul sa ne omoare si sa ne chinuie."

   "Asadar cel puternic are dreptul sa il zdrobeasca pe cel slab? Atunci de ce ii critica lumea pe nazisti? Adica sigur ca ii critica pentru ca au pierdut razboiul si pentru ca puterile castigatoare detin monopolul asupra opiniei internationale, dar ii critca si efectiv din convingere umanista. Dar intrebare e: critica doar metodele nazistilor, cum ar fi obiceiul de a gaza si arde oameni, sau critica si ideea ca acei puternici au dreptul, daca nu chiar obligatia, sa ii zdrobeasca pe ce slabi?"

   "Probabil ca in esenta lumea critica metodele, fundamentul e oricum prea putin cunoscut si oamenii nu se gandesc asa departe."

   "Oamenii nu vor sa se gandeasca asa departe. Altfel ar fi nevoiti sa observe asemanari cu lumea in care traim in prezet"

   "Si totusi esti prea pesimist si negativist cand sugerezi ca scopul societatii e zdrobirea celui slab. Omul a facut si foarte multe lucruri bune, inclusiv ajutarea celor slabi."

   "Intrebarea intrebarilor e daca exceptia e atunci cand omul face lucruri rele sau atunci cand face lucuri bune, sau mai bine zis, care dintre cele doua categorii de lucruri e mai aproape de adevarata natura a omului.
   Dar nu vreau sa ma departez de subiect. Intreaga istorie umana e bazata pe zdrobirea celui slab. Motorul progresului speciei umane a fost mai intai ingenucherea naturii si in special a animalelor si ulterior distrugerea celor slabi.
   Nazistii au fost doar un exemplu - nici macar ultimul - de aducere la extrem a principiului de baza al societatii. Daca luam cuvantul "nazist" ca termen general pentru o anumita atitudine in viata, se poate spune ca societatea e fundamental vorbind pur nazista si asa a fost totdeauna.
   Copiii sunt invatati de mici sa fie competitivi si sa fuga ca niste hamsteri dupa realizare. Familiile sunt organizate pe baza principiului superioritatii parintilor si nu numai in ceea ce priveste experienta de viata. E vorba de o superioritate de gen armat, fundamentala. Dar e doar inceputul.
   La scola cei slabi sunt distrusi. Miliarde de oameni robotesc zi de zi pentru un salariu, in timp ce sefii lor invata la cursuri de Lidership cum sa fie niste canalii cu angajatii. Vanatori omara zeci de animale fara nici o urma de rost numai pentru senzatia de a vana, pentru a se simti Dumnezeu in barbatia lor.
   Marile puteri economice domina pe fata lumea si hotarasc periodic dupa scurte campanii de dezinformare und mai incep razboaie pentru a acapara mai multe resurse pentru a deveni si mai puternice. Daca mor mii de oameni in razboaie... sa moara, roata trebuie sa se roteasca.
   Cei care care nu traiesc in asa-numitele civilizatii occidentale, adica majoritatea populatiei globului, sunt vazuti ca oameni de rangul doi. Daca sunt omorati 3 oameni la Paris si 120 la Bagdhad, vor conta pentru toti cei care se uita la stiri si care apartin lumii "civilizate" totdeauna cei 3 mai mult decat cei 120, chiar daca nu se spune asa pe fata. Femeile sunt vazute in Islam ca niste mizerii in numele unei religii - ca toate religiile - inventate de barbati? Circa 1% din populatie domina economic pe ceilalti 99%, in numele competitiei economice? In aceeasi mare Mediterana de o parte se ineaca mii de oameni disperati sa scape de saracie si represiune si de cealalta parte milionarii petrec pe iahturi in Monte Carlo?
   Locuitorii multor state de o saracie incredibila trebuie sa plateasca imprumuturi imense cu dobanda creditorilor internationali in timp ce, asa cum s-a intamplat in 2008 in SUA, banci imense sunt salvate de la faliment cu bani de la buget.
   Statul Israel se comporta pe fata pur fascist cu populatia palestiniana, in timp ce se bucura in continuare de statutul de reprezentant legitim al victimelor nazismului. Si lumea ii critica pe nazisti? Intreaga lume e nazista!"

   "Poate ca ai dreptate cu multe lucruri, dar trebuie sa repet ca nu putem schimba lumea"

   "Ai mai spus."

   "Trebuie cumva sa acceptam..."

   "Si daca nu am accepta?"

   "Atunci... daca nu putem accepta si nu putem schimba lumea, ar mai exista solutia sinuciderii"

   "Dar cine sa aiba curajul necesar? Pus in fata sinuciderii, omul isi aminteste ca de fapt iubeste viata... cat despre indiferenta fata de durerea altora... aici e dovada ipocriziei si lasitatii fundamentale... altii sunt altii, tu esti tu."

   "Poate ca pentru majoritate nu lipsa efectiva a curajului de a a se sinucide e problema, ci frica de Dumenzeu"

   "Cred ca majoritatii ii e mai degraba frica, nu atat de Dumnezeu - un termen atat de abstract - cat de necunoscut si de urmarile propriillor decizii. Dar majoritatea nu crede cu adevarat in Dumnezeu, desi ii e frica de el, ca de o superstitie. Trebuie sa avem curaj sa nu ne fie frica daca tot nu credem. Dar stiu, suntem doar oameni. Ne e frica de un primar, de un sef sau de un polizist, cum sa nu ne fie frica de Dumnezeu? Putem incerca, totusi."

   "Si de ce sa nu crezi?"

   "Nu vreau sa cred intr-un Dumnezeu care a permis si permite existenta unui asemenea grad extrem de suferinta. Daca Dumnezeu e atotputernic - si altfel nu ar fi Dumnezeul la care se refera religia - atunci e exclusa posibilitatea ca el sa nu poata schimba raul de pe lume. Iar daca nu vrea sa il schimbe, atunci nu se numeste Dumnezeu ci Diavolul, iar lui nu trebuie sa ne inchinam, daca nu din alte motive, macar pentru ca nu trebuie sa ne fie frica."

   "Cunosti argumentele si contraargumentele: s-a spus ca Dumnezeu perimite existenta raului pentru a testa sau pentru a pedepsi lumea."

   "Dar s-a raspus si ca testarea respectiva e ilogica si imorala. Copiii bolnavi sufera atat de mult, fara sa poata fi vorba de o pedeapsa meritata in cazul lor. Batranii sufera extrem, desi testarea lor pentru o devenire ulterioara nu pare sa aiba vreun sens. Animalele sufera atat de mult si mai ales atat de mult din cauza oamenilor, fara sa fie vinovate de ceva. Cat despre viata de apoi, in care ca intr-o balanta a dreptatii cei buni vor fi rasplatiti si cei rai pedepsiti, nu pot sa gasesc decat induiosatore dorinta oamenilor de a crea religii cu un "happpy-end", ca o trista compensatie a vietii lor plina de nedreptate. Existenta iadului si a raiului a pecetluit colaborarea intre stat si biserica care se regaseste de-a lungul istoriei. Frica de pedeapsa si speranta in dreptate, dar nu aici, pe pamant ci "dincolo" a fost tot ce liderii si-au dorit pentru a tine poporul docil."

   "Dar tu... si tu faci parte din sistem. Sa presupunem ca totul e cum zici... totusi... sunt doar vorbe, intelegi..."

   "Da, doar vorbe. Ai dreptate. Viata se bazeaza pe indiferenta si ipocrizie, nu uita. Asa e si la mine, pentru ca, desi tot ce am spus mai sus e adevarat, vreau sa traiesc. Un lucru incerc, totusi: sa nu fiu entuziast in ceea ce priveste lumea, sa particip, dar sa nu cred. Da, asta mai ales, sa nu cred."

   "E totusi o atitudine reprobabila. E vechiul mit umanisto-bughez, al turnului de fildes in care omul sensibil se izoleaza.
   Poate un om sa spuna adevarul si totusi in acelasi timp sa fie un impostor? Adica sa gandeasca adevarat dar sa nu traiasca adevarat?"


   "Da, poate. Din lasitate, pentru ca practicarea adevarului presupune riscuri, mai ales cel al isolarii, dar poate si din frica de dezamagire"

   "Poate adevarul sa te dezamageasca?"

   "Nu. Tu poti sa te dezamagesti. Adevarul poate fi prea mare sau tu prea mic pentru el. Nu trebuie sa subestimam ce oameni de nimic suntem.
   Stii ce ma impresioneaza, ce ma copleseste ori de cate ori trec printr-un cimitir? Tacerea. Incredibila tacere si nemiscare. Si anonimatul. Si lipsa de viitor. Parca poti sa simti greutatea suferintei uitate.
   Ma impresioneaza suferinta fara rost. E ca si cum orice am face ne lovim de un zid. Mereu acelasi zid, mereu cu noi, ca si umbra noastra. Incercam sa scapam si totusi ne tot lovim de el, pana ne facem una cu el."


Mihnea, 2017



inapoi