M-as bucura daca as putea!


   O mare curiozitate ma impinge sa ma intreb de ce se bucura cel mai mult oamenii in viata. Am stat si m-am gandit la momentele mele de bucurie, apoi m-am gandit si la cei din jur. Am realizat in primul rand ca bucuria nu insemna acelasi lucru pentru toata lumea si nu in sensul ca nu toti se manifesta la fel: buna dispozitie, zambete, larghete in exprimare si mai stie fiecare cum se exprima cand este fericit. In general, "noi, oamenii" ne exprimam cam la fel bucuria, iar in acest caz suntem „noi, oamenii” care ne asemanam la suprafata, toti suntem la fel, suntem mai ingaduitori cand suntem fericiti si sunt sigur ca pana aici nimeni nu ma poate contrazice. Nu mai suntem "noi, oamenii" atunci cand vorbim despre lucrurile care ne aduc bucuria pentru ca in mod cert nu ne mai asemanam. Adica ce mie imi aduce bucuria altuia ii poate aduce tristete: faptul ca in ’90 a avut loc mineriada pentru unii a fost un motiv de bucurie pentru ca a fost restabilita ordinea, dar pentru altii a fost motiv de tristete pentru ca au murit multi oamenii nejustificat; la fel, faptul ca o echipa a castigat un meci pentru unii poate fi motiv de bucurie, dar pentru sustinatorii echipei adverse este motiv de tristete. Analizand aceste lucruri mi-am dat seama ca bucuria poate fi impersonala sau personala.
   Bucuria pe care o resimte un om are multiple cauze si general valabile, acestea sunt cele impersonale, castigarea unei sume de bani sau victoria echipei nationale. Putem fi inca "noi, oamenii". Ce ne diferentiaza atunci? Pot spune acum fara indoiala: ceea ce ne diferentiaza sunt sentimentele. Te bucuri cand esti cu o persoana apropiata, sau cand te plimbi cu prietena sau cand vezi verdele primaverii sau esti atat de elitist incat nu iti permiti sa te bucurii de astfel de nimicuri? Te bucuri doar cand reusesti sa i-o tragi pe la spate cuiva, cand detii cat mai multa putere, cand ceilalti se comporta ca sclavii pe langa tine? Astfel de bucurii chiar ca sunt foarte personale, dar eu ma refeream la "personal" intr-un sens bun, atunci cand bucuria ta determina bucuria altuia. Mai cred ca am pierdut sensul de a ne bucura, din ce in ce mai mult suntem mai materialisti si ne mai plac doar castigurile; putini isi pot permite sa se bucure de lucruri sincere.
   Nu stiu daca ar trebui sa facem o diferenta intre bucurie si a nu fi suparat, dar, din moment ce m-am gandit la aceasta distinctie, pentru mine ea exista. Oamenii nu spun „sunt bucuros” ci mai mult dau impresia ca nu sunt suparati, ca nu sunt chiar fara chef sau si mai des ca nu sunt plictisiti.
   Ideea este ca ar trebui sa incercam sa nu mai comercializam orice, bucuria nu depinde de castig pentru ca, om fiind, esti bucuros cand si cel de langa tine este la fel.

Andrei, 2005

inapoi