Iluzia unui gand


   De obicei nu pot sa scriu ceva de care sunt multumit fara sa simt un anume sentiment deoarece fiecare om care e multumit de ceea ce pune pe foaie o face sub influenta unui anumit sentiment. Bineinteles, de fiecare data ma gandesc la o persoana pe care nu pot sa mi-o scot din minte. Destul de rar putem fi sinceri cu noi insine, dar si mai rar cu cei din jurul nostru, apropiati, nici macar straini, insa atunci cand incepi sa scrii un astfel de articol nu mai esti sincer doar cu tine insuti, ci il implici si pe cel care citeste. De fapt, ca sa fiu cu totul sincer, sper ca persoana la care ma gandesc atunci cand scriu sa citeasca la randu-i si sa simta sentimentul sinceritatii. Totusi simt ca vreau ca persoana pentru care am scris sincer sa simta la fel ca mine pentru ca simplul fapt de a sti ca cineva mai e ca tine te face sa te simti mai bucuros atunci cand simti ca ai descoperit pe cineva pe care sa-l apreciezi si sa-l simti aproape. In esenta e ca atunci cand placi o fata foarte mult, dar inca nu te-ai apropiat atat de mult de ea ca sa stii cum simte, insa atunci cand ea simte precum tine si mai mult vrei sa o placi, iar sentimentul este mai intens pentru ca nu ai langa tine doar o tipa.
   Dar aici nu vreau sa vorbesc despre genul de apropiere pe care o intelege oricine, ci de faptul ca fiecare dintre noi ascundem lucruri nemarturisite si sentimente neexprimate fata de un amic, o colega sau cineva apropiat. Simti si stii ca ar trebui sa fii sincer, dar fie ca nu ai curajul sau fie ca anturajul iti este potrivnic si niciodata nu vei ajunge sa exprimi ceea ce simti. Se presupune ca niciodata in viata ta nu vei fi singur, dar niciodata nu se presupune ce ar trebui sa faci cu sentimentele pe care nu le poti exprima. Ar trebui sa le uiti, sa le imprumuti sau sa le pastrezi in arhiva telefonului mobil? Ar trebui sa-ti refulezi orice sentiment sau eventual ai putea incerca sa le exprimi macar intr-un mod impersonal prin intermediul unui blog sperand ca persoana pentru care ai scris o sa citeasca si-o sa se regaseasca pe sine, fara sa stie ca de fapt pentru ea a fost scris?
   V-ati plimbat vreodata intr-o noapte rece printr-un oras de provincie? Stii ca nu esti singur, stii ca traiesc zeci de mii, sute de mii de oameni in oras, printre care multi amici si totusi te simti singur. Da’ de fapt nu despre asta vreau sa vorbesc, ci despre sentimentul de a te simti bine singur. In cea mai mare parte a vietii suntem inconjurati de oameni, colegi, amici, prieteni, rude, o multime pentru fiecare. Niciodata nu suntem singuri si mult prea rar putem ramane doar cu noi insine gandindu-ne la tot ce insemnam noi. Il vezi si il auzi pe cel de langa tine, il simti cand te atinge da’ nu-l simti in mintea ta, de fapt nici nu-l percepi si atunci te-ntrebi daca tu esti in mintea lui, daca asa se maturizeaza oamenii. Iti aduci aminte de cand erai copil ca de-abia asteptai ziua urmatoare sa te intalnesti cu prietenii si faceai planuri pana adormeai pentru fiecare prieten si stii ca la fel faceau si ei pentru ca a doua zi povesteati afara. Apoi ai mai crescut si iti faceai planuri pentru viitor, cu idealuri si vise, cu prietena sau prietenul si erati o pereche ideala, doar voi doi. Acum e un pic aiurea, pentru ca ai mai crescut si incerci sa-ti urmaresti planurile, ai responsabilitati si cam atat. Desi incerci sa te comporti ca si cum totul ar fi ca inainte, cu prietenii te vezi tot mai rar caci au si ei responsabilitati si viata lor si foarte rar va mai ganditi unii la altii. Cu prietena sau prietenul te vezi zi de zi, da’ totul a devenit un automatism si continui sa o faci pentru ca iti spui ca asa fac oamenii maturi. Revenind la intrebarea pe care ti-o puneai mai sus, el sau ea pur si simplu nu vrea sa te simta, pentru ca fiecare dintre noi jucam un rol si ne aranjam pana si dezordinea din viata cu diferenta ca majoritatea nu poate niciodata sa-si dea masca jos si toata viata interpreteaza acelasi rol invatat in copilarie. Prin urmare tu nu ai ce sa simti la o masca, la un cabotin. De aceea spun ca de multe ori e bine sa fii singur sau sa incerci mereu sa eviti sa te mai simti singur. Mergi pe strada la intamplare, oricum tot orasul este gol, dar te astepti sa gasesti macar o lumina la o fereastra, o cauti cu privirea sperand ca mai este macar cineva care nu doarme. Eu sper de fiecare data sa vad macar un tip, o tipa intr-un balcon, la geam gandindu-se sau uitandu-se la cer, la luna sau la stele, orice. Noaptea te poti simti liber de toate constrangerile, te poti misca in voie in intunericul noptii si nimeni nu iti va sti prezenta, dar in special nimeni nu se va gandi la tine, pentru ca in general nimeni nu se gandeste la nimic si la nimeni. Noaptea e ceva special pentru ca nu mai ramane nimic din tine in afara de visele si sentimentele tale, nimeni nu te mai poate inchide in ceea ce crede el despre tine si cenzura zilnica dispare. Si atunci ramai tu singur cu gandul tau la acea fata de care in timpul zilei trebuie sau esti fortat sa te cenzurezi. Dar nu trebuie sa mai imparti gandul la ea cu nimeni, ti-o poti imagina asa cum vrei tu, poti trece prin fata casei ei sau ii poti trimite un mesaj, care desi ei nu-i spune nimic pentru tine contine toate gandurile cenzurate si toate sentimentele pe care poate ca odata le vei exprima. Stii ca ea doarme sau poate ca e treaza, dar atunci cand va citi mesajul se va simti macar un pic speciala pentru ca te-ai gandit la ea si stii ca si ea se va gandi la tine. Fiind sincer cat de putin vei recunoaste ca tot ce vrei e sa intri un pic in mintea ei, sa fii in gandurile ei, chiar daca doar pentru momentul in care citeste mesajul. Esti cenzurat de nenumarate inchipuiri, dar un gand, un mesaj amical niciodata nu vor da de banuit si te pot salva zi de zi.
   E greu sa fii sincer pentru ca iti asumi o mare probabilitate de a fi privit ciudat si de a te face de ras, da’ oricum nimanui nu-i pasa. Daca nu-ti dai masca jos niciodata risti sa uiti si tu cum esti.

Andrei, 2007

inapoi