Direct din mijlocul iluziilor


   Visele sunt frumoase! Dar nu poti sa visezi decat noaptea. M-am intrebat mereu de ce poti sa visezi doar noaptea. Cred ca poti sa visezi noaptea pentru ca atunci esti singur. Doar tu si gandurile tale. Atunci poti fi sincer cu tine. Ce ramane noaptea din tot ce cunosc oamenii? Cam ce raman in intuneric. Luminile! Ma plimb pe strada si vad doar lumini decupate in blocuri. Oamenii nu exista in intuneric. Oamenii exista doar atata timp cat exista alti oameni care sa se gandeasca la ei. In intuneric chipurile nu se mai disting, oamenii dorm, multimea nu mai poate sa te defineasca. Si atunci ce ramane din tine? Ramane visul. Cineva se gandeste la tine inainte sa adoarma si te viseaza. Ma intrebi de ce? Pentru ca adoarme cu tine in gand. In noapte doar la lumina te poti pune la adapost; astfel, visele celei cu care iti imparti viata sunt singurele care te pot defini atunci cand necunoscutii nu o pot face. Noaptea din multimea in fruntea careia vrei sa te asezi ramane doar o singura persoana care se gandeste la tine. Isi doreste ce are! Ti se ureaza sa ai tot ce iti doresti, dar eu cred ca ar fi mult mai uman sa iti doresti tot ce ai. Care este ideea? Nu e vorba despre bani si realitatea unei vieti, dar nu e vorba nici despre un romantism gratuit. E vorba despre dragoste! Mi se pare ca vrei sa stii ce inseamna dragostea? Multi au aruncat deja revista, dar sper sa nu o faci si tu, deocamdata. Pai, daca atunci cand in loc sa dormi te gandesti la cea cu care iti imparti viata si faci planuri pentru viitor, inseamna ca te afecteaza dragostea. Imi pare rau daca pentru tine gandesc prea simplist, dar nu trebuie sa cauti explicatiile cele mai complicate pentru ca poate o sa le cauti pana la moarte. Trist!
  Urmatorul articol ar trebui sa fie unul mai special, la care am stat si m-am gandit foarte mult. Ce sa scriu, cum sa o fac si, mai ales, daca ar trebui sa-l scriu. Este vorba despre oamenii singuri. Nu este vorba neaparat de oameni singuri la propriu, dar trebuie sa recunosc ca aceasta este cauza pentru care scriu urmatorul articol. Este vorba mai mult de sentimentul de a te simti singur. In special, de nevoia de a-ti creea acest sentiment ca o carapace care sa te apere de lume. Cea care mi-a inspirat acest articol a fost o fata foarte speciala, ele fiind mai sensibile si mai inclinate spre intrigi, dar in orice om se poate ascunde un mic actor. Un mic jucator de sentimente. In fond, multe dintre cauzele adiacente pot fi eliminate pentru ca articolul meu se bazeaza pe sinceritatea anumitor oameni. Adica nu poti vorbi despre sentimentul de a te gasi singur daca inaintea acestui sentiment a fost doar dorinta de aventura. Si asa ajungem la premisa articolului meu: nu o aventura, ci frica de a nu mai fi singur, de a trebui sa iti subordonezi visele si personalitatea celuilalt, te aduce in instanta de a dori sa te simti singur.
   Dar daca nu este doar atat? Ce ar mai putea fi? Sa spunem, dorinta de a iesi invingator din orice. Sa fie orgoliul? Sunt persoane care pot sa se puna in genunchi cu tact si, de asemenea, sunt persoane pe care mandria si orgoliul le impiedica sa faca aceste lucruri. Bine, nu numai mandria le impiedica sa faca aceste lucruri, ci si dorinta de a dovedi ca sunt oameni integri, ca sunt superiori si competitivi. Superiori cui sau competitivi cu cine? Cu prietenii, cu fratii sau cu surorile. Cu cei pe care ti-i iei ca etalon si cu cei care iti sunt dati ca model. Totul trebuie sa fie perfect, nu poate exista nici un compromis. Crezi ca oamenii nu te pot intelege si de aceea nici nu te poti deschide catre alti oameni? Crezi ca nimeni nu are o asemenea experienta de viata ca tine si, mai ales, nimeni nu a suferit ca tine? Crezi ca doar tu existi in lume? Este adevarat. Doar tu existi, dar doar pentru el sau pentru ea. Nu poti sa fii doar tu in centrul atentiei anturajului la fel cum nu poti fi doar tu nici pentru intreaga familie. Ce cred eu ca ar trebui sa faci? Sa inveti sa imparti! Nu mancarea sau ciocolata sau berea, ci viata. A ta! Clipele fericite, dar si cele triste. Niciodata nu e prea tarziu. Stai sa ghicesc! Am impresia ca amandoi suntem antisociali. Nici nu s-ar putea altfel pentru ca revista asta nu e scrisa pentru cei care au cate un prieten peste tot, caci acestia sunt mult prea falsi si complexati ca sa recunoasca ca un numar din ce in ce mai mare de prieteni duce la pierderea propriului tau suflet si, implicit, cat mai aproape de singuratate. Amandoi suntem niste singuratici, deci amandoi suntem niste ciudati pentru cei din jur. Cred ca iti vine sa razi! Fiecare cu masca lui si fiecare se fereste de lume. Pe de alta parte, fiecare cu visul lui. Stii care e visul meu? Ca fata mea speciala sa ma faca sa nu mai imi pese de ce spun cei din jur despre mine.
   Trebuie sa spun ca mi-as dori foarte mult ca acea fata speciala sa poata citi aceste randuri pentru ca atunci cand se intampla ceva neplacut cu oamenii speciali si apropiati ai senzatia ca totul a fost din cauza ta. Oamenii mint in general si se mint in special. Intr-un articol mai vechi am scris ca atunci cand ai ceva sigur si pe care tu crezi ca nu poti sa-l pierzi tinzi sa bravezi. In cele mai multe cazuri nu iti mai doresti acel lucru sau ce ai realizat pana acum ti se va parea banal. "Despre limita" a lui Liiceanu mi se pare ca rezuma cel mai bine acest sentiment. Fiecare dorinta este un fel de prag pe care iti propui sa-l atingi, dar de fiecare data cand il atingi te gandesti ca poti atinge altul si mai bun. Mereu altul mai bun! Dar exista niste limite. De fiecare data cand optezi pentru atingerea unei anumite dorinte elimini alte optiuni. Din dorinta in dorinta iti limitezi spectrul optiunilor. Cu alte cuvinte, la fiecare alegere elimini alte variante. Dar le elimini constient. Si ajungem si la partea importanta. Trebuie sa fii responsabil pentru deciziile tale. Si, mai ales, nu trebuie sa te lasi sedus de ideea "Dar daca se poate mai bine? Daca nu am luat decizia care trebuia? Daca se spune ca o viata ai de ce sa o impart de acum cu cineva? Cateodata ma gandesc ca ar trebui sa abandonez tot!". Ei bine, esti om. Esti om pentru ca pretinzi ca iei deciziile independent de altcineva. Asa cum spunea Mihnea, cum pot minerii sa sustina ca au fost manipulati si, in acelasi timp, sa spuna ca sunt capi de familie cu numeroase responsabilitati? Ai luat decizia de a-ti imparti viata cu cineva ca om constient si in baza unor valori pe care le considerai capitale. Adu-ti aminte de ele si-ti vei aminti de ce era asa de importanta persoana respectiva pentru tine. Ma intrebi de ce sa nu renunti la tot daca nu te mai intelegi cu el, daca nu mai simti nimic? Nu stiu! Pentru ca esti om si vrei sa te risti. Pentru ca stii ca, de fapt, e vorba doar despre vointa. Ideea e sa ai vointa. Si constiinta propriei tale valori! De ce constiinta propriei tale valori? Ca sa nu ai impresia ca esti inferior cuiva daca mai accepti o sansa. Am invatat ca nu e bine sa risti ceva sigur doar pentru ca s-ar putea sa castigi mai mult sau mai bine.
   Cum imi spunea cineva, totul e frumos doar la inceput, dupa aceea este compromis. In 6 ani doar primul inseamna placere, iar restul compromis, acomodarea cu neplacerile. Adevarul este ca astfel de persoane au o viziune foarte deformata despre viata. Eu i-as spune sindromul Miorita, oameni care asteapta resemnati sa se produca inevitabilul.
   Un foarte bun prieten imi spunea ca iarna e frumoasa. Atunci cand vezi copii jucandu-se in zapada, atunci cand te plimbi, atunci cand te duci la munte, cand bei o cana de ceai. Toate astea sunt frumoase cand ai cu cine sa le faci, mai spunea el. Ar trebui sa crezi si tu in asa ceva. E mai uman!

Andrei, 2006



inapoi