din raul inselaciunii


   In ultimul timp nu mai pot de scarba. E greu sa mai cred in ceva; si e si mai greu sa continuu cand nu mai cred in nimic. Si toate chestiile alea… “ceva sfant”… ceva care sa ia durerea, o perna pe care sa-ti pui mintea… merg si pentru mine uneori, dar acum ma gandesc… daca mi-e scarba de mine, de modul dulceag in care imi ridic singur mingea la fileu pentru a ma victimiza… sa mai fac ce? Sa ma mai duc unde? Sa mai cred in cine? Sa mai sper la ce?
   Insusi faptul ca scriu textul asta e un act de disperare. Nu il scriu cu un scop… nu tine nici faza atat de frecata ca il scriu “pentru mine”… daca l-as fi scris cu adevarat pentru mine nu l-ai mai citi acum. Stii… la genul asta de minciuni ma refer, ultimele care ma mai despart de oglinda, de adevarata oglinda. Sau poate ca nu sunt ultimele, poate ca mai e mult pana in fundul prapastii, pana la oglinda finala… dar in momentul asta, chiar daca ar mai fi multe masti de dat jost, parca nu mai suport tensiunea de a le trai.
   Ce usor e sa mananci rahat! Sigur, trebuie sa ai un culoar al tau, pe care alti mancatori nu l-au descoperit inca. Orice exprimare cu iz artistic care nu are un fundament profund depresiv e o smecherie. Scopul ei nemarturisit e sa mentina o aparenta. Asta apropo de ce ziceam, ca e usor sa mananci rahat.
   In mod clasic nu prea credeam ca a fi la periferie implica a fi singur. Ma gandeam ca inseamna a fi impreuna cu oamenii ca mine, alti periferici. Dar pana la urma inseamna a fi singur, macar in rarele momente in care stiu cine sunt. Si intr-un fel doar momentele astea conteaza, in cel mai dureros fel.
   Daca iti aduce ceva “maturizarea”… de fapt daca mi-a adus mie ceva, atunci e asta: mi-a aratat suprema perversiune, cel mai crunt paradox, nuanta pe care daca o intelegi pana la capat simti ca te faci praf: desi stiu ca sunt o mizerie, ma iubesc; si nu pentru ca stiu sau sper cu adevarat ca ma voi schimba, ci pentru ca numai eu stiu cat am suferit ca sa ajung o mizerie, numai eu am fost alaturi de mine tot drumul mizerabilei deveniri.
   Imi pare si bine si rau in acelasi timp ca simt atat de aproape versurile lui Mad Season: “Raul inselaciunii trage in jos / Singura directie in care ne ducem e in jos”.


Mihnea, 2008


inapoi