Cine e la periferia normalitatii? “Ei”, am putea spune, in sensul de “altii”, de “noi sigur nu”. Si probabil ca asa si e. Voi, cei care cititi, nu sunteti la periferia societatii. In schimb, ca si mine, puteti ajunge acolo. De altfel, daca ar fi sa aleg ce mesaj as vrea cel mai mult sa transmit cu acest text, atunci cu siguranta asta ar fi: si noi putem ajunge acolo, la periferia societatii, privind de pe margine la cei considerati normali.
   Periferia in contrast cu centrul, minoritatea in contrast cu majoritatea, anormalitatea in contrast cu normalitatea, toate astea sunt perechi de antonime care definesc centrul suferintei omului. Nu trebuie sa ne gandim neaparat la conotatia sociologica sau politica a acestor cuvinte, ci mai degraba la urmele refulante pe care marginalitatea le lasa in sufletul unui om, precum si la efectul de inchidere a ochilor, de abrutizare, pe care dorinta disperata de a apartine majoritatii il are asupra unui om, de multe ori acelasi cu primul. In sensul asta, victimele sunt, in general, tot niste calai.
   M-am gandit sa impart modurile de a fi periferic in externe si interne. Sunt convins ca impartirea asta poate parea pe drept arbitrara, pedanta si menita numai sa ma scoata destept. Insa necesitatea ei vine dintr-un argument care tine nu de mintea noastra, ci de sufletul nostru: daca ma simt prost pentru ca m-a parasit prietena, nu sunt totusi in aceiasi categorie cu acela care nu are unde sa doarma. Asadar, situatiile in care caracterul marginal este oficial, in care esti expus, cum se spune, oprobiului public, sunt "periferiile externe", iar cele care, chiar daca cu eforturi mari, nu ne impiedica sa parem din exterior in interiorul normalitatii si nu ne afecteaza hotarator viata pe plan social si material, sunt "periferiile interne".


   Despre periferie mai vreau sa spun niste lucruri generale:

   Toate periferiile externe au si o importanta componenta interna.
   Orice periferie interna are potentialul de a deveni externa.
   Orice situare periferica te poate inrautati sau, mai rar, sensibiliza.
   Este o mare diferenta intre a fi periferic izolat si a apartine unui grup periferic, caz in care solidaritatea din interiorul grupului, depinzand in mod direct de criteriul dupa care grupul a fost clasificat ca fiind "periferic", are un importat cuvant de spus.
   O situatie la fel de rea sau poate mult mai rea decat cea in care ar fi toti impotriva ta este cea in care si cei care sunt ca tine, marginali, sunt impotriva ta, asa cum din pacate se intalneste probabil des intre "cersetori" si "puscariasi".
   Domeniile in care un om e periferic se cumuleaza, evident, nu aritmetic, ci crescand sentimentul sufocant al vietii.
   Cu cat un om e mai periferic el este mai dependent de lucrurile sau de oamenii care il fac sa se simta "el", care il ajuta sa contracareze agresiunea majoritatii, fara ca acest fapt sa insemne ca el e mai putin liber.
   Perifericii nu sunt invinsi in viata prin simplu fapt ca sunt periferici. Ei sunt invinsi numai daca isi pierd sufletul, daca impietresc si mintea li se face noroi, la fel cum si majoritarii sunt invinisi in aceleasi conditii. Perifericii sunt invinsi in masura in care situarea la periferie duce la aceasta impietrire.
   Perifericii nu sunt victime prin simplu fapt ca sunt periferici, la fel cum majoritarii nu sunt vinovati de suferintele perifericilor prin simplu fapt ca sunt majoritari. Majoritarii devin vinovati atunci cand pasiv, prin acceptare tacuta sau indiferenta sau activ, prin agresiune directa sau participare la agresiune in turma, continua sau adancesc suferinta marginalilor si, foarte important, nu au nici o mustrare de constiinta pentru ce au facut. Pe de alta parte, perifericii nu mai pot fi considerati victime, ba pot fi uneori chiar vinovati atunci cand nu dau dovada de nici o mila fata de alti periferici, din aceaisi categorie sau din alte domenii periferice, incluzand situatia in care un majoritar devine, in context, periferic. Exista din pacate o tendinta in mintea omeneasca atata de puternic dominata de lasitate si de necesitatea minciunii pentru a supravietui. Aceasta poate fi rezumata astfel: uneori victima ajunge sa isi respecte, admire si chiar sa isi iubeasca calaul. Se intampla in dictaturi, se intampla in cazul copiilor batuti sau al femeilor batute, se intampla in situatia exclusilor dintr-un grup – mai ales dintr-un grup cu tendinte primitiviste in care legea junglei domina atmosfera, asa cum e o clasa de elevi si in multe alte cazuri, in toate existand un element comun: admiratia pentru puterea celor care te batjocoresc. Acest mod de a vedea lucrurile duce la lipsa de solidaritate intre cei periferici si la lipsa lor de demnitate. Iubirea fata de propriul calau este unul dintre cele mai triste lucruri care se pot intampla unui om.