O emisiune


   Trista emisiunea din 5 iulie a lui Dan Diaconescu! Invitatul sau a fost Adrian Paunescu si tema a fost « 20 de ani de la interzicerea cenaclului Flacara ». De ce trist?
   Pentru ca rareori poti vedea in 5 ore mai multa demagogie, apologie adusa minciunii si servilism decat s-a putut vedea in emisiunea cu pricina. Ce om e Dan Diaconescu! In 5 ore a reusit performanta de a nu-si contrazice niciodata invitatul. Mai mult, efectiv s-a gudurit pe langa Paunescu, cum de fapt face cu multi dintre invitatii sai.
   A fost interesant atunci cand Paunescu a recunoscut ca a strigat in cenaclu « Traiasca Ceausescu! ». Iata si esenta argumentarii: el conducea atunci tara; avea si bune si rele; a facut multe pentru tara.
   In rest, mai toata emisiunea Paunescu s-a prezentat ca un fel de dizident neinteles – normal ca era dizident, doar cenaclul era sub controlul UTC ! – si a recitat vreo 10 poezii, spre satisfactia lui Diaconescu, bucuros ca face audienta cu « marele poet ». Ce-i drept, multe dintre ele la cererea telespectatorilor. Si au fost multi admiratori. La ce popor avem, e normal. Cu cateva zile in urma, intr-o emisiune Liiceanu si Plesu l-au criticat pe Paunescu pentru minciuna care a fost cenaclul Flacara. Nu se putea ca Dan Diaconescu sa nu isi faca audienta din asa ceva. Pana la urma s-a conchis, cu largul concurs al moderatorului, ca acesti oameni – pe Liiceanu Paunescu nu l-a scos din « individ » - sunt invidiosi, de aceea il critica. Chiar asa, de ce l-ar critica pe Paunescu?
   Am spus mai sus « minciuna care a fost cenaclul Flacara ». De ce? Pentru ca a slujit o minciuna. Romania anilor ’80 era o tara a lipsei de libertate si a saraciei. Ei bine, intr-o astfel de tara, Adrian Paunescu strangea sute de mii de oameni, mai ales tineri si, in spectacole maraton punctate de personalitatea sa tiranica, ii convingea ca nu e chiar asa de rau in tara. Asta in ciuda unor poezii sau atitudini care in lumea inghetata a ordinii de partid, pareau acte de dizidenta. Ce dizidenta ? Ce dizidenta, cand, dupa ore intregi in care tinerii erau narcotizati de atmosfera poetica, cantece si torte, ajungeau sa strige, la initiativa lui Paunescu, « Traiasca Ceausescu! » sau « Traiasca partidul ! ». Ce altceva, daca nu slujirea unei minciunei, este a invata tinerii sa iubeasca un stat care ii vomita in fiecare zi pe la cozi sau obligand-i la o anumita lungime a fustei sau a parului?
   Exista un lucru mai periculos decat absenta valorii: substituirea valorii cu o pseudo-valoare. Macar daca nu ar fi fost nimic pentru tineri atunci, ar fi fost clar. Dar a aparut cenaclul pentru a crea aparenta normalitatii si a domesticit tineretul. O pseudo-valoare a fost si este Adrian Paunescu, nu din motive obiective, artistice sau strict poetice, ci pentru ca a slujit, slujeste si va sluji o groaznica minciuna.
   A existat insa un moment al emisunii care mi-a dat fiori: Paunescu spune ca, daca nu ar fi fost interzis in ’85, ar fi fost intr-o grea dilema in decembrie ’89; ca nu stie ce pozitie ar fi avut. Ce ar fi facut cenaclul in ’89 ? Intelegeti grozavia ? Nu stie ce ar fi facut.
   Dar asta e. Tu poti sa ai satisfactia de a sti adevarul. Dar majoritatea va crede mereu in minciuna. Si nu zic asta pornind de la teroie ci de la practica: multi dintre multii admiratori ai lui Paunescu spuneau in mesaje ca au plans, unii chiar impreuna cu proprii copii, privind filmul cu cenclul Flacara. Asa ca putem spune ca cenaclul si-a atins scopul: victimele ideale sunt cele recunoscatoare.
   Asta e!

Mihnea Cristescu, iulie 2005

inapoi