Oameni tineri, mizerii vechi


   Tocmai am urmarit o emisiune groteasca dar utila din unele puncte de vedere. E vorba de emisiunea Gabrielei Vranceanu-Firea de miercuri, 15 august, la care au fost invitati senatorul PSD Serban Nicolae si Sorin Iliesiu, din partea Aliantei Civice, organizatie care, impreuna cu alte cateva, tocmai trimisese liderilor PSD o scrisoare deschisa prin care cerea partidului sa se delimiteze de ceea ce a facut Ion Iliescu in timpul evenimentelor din iunie ’90.
   Nu voi relua aici toata discutia, toate liniile de argumentare – de altfel relative putine – ale celor doi invitati. In plus, vreau sa spun clar ca nu sunt deloc impartial in aceasta problema, mi-ar fi scarba de mine daca as fi.
   Rar mi-a fost dat ca in urma unei emisiuni TV sa mi se canalizeze atata antipatie in directia unui om pe care anterior nu il antipatizam in mod deosebit, adica nu mai mult decat ii antipatizez in general pe pesedisti… da, ati observat, am idei preconcepute in legatura cu acei oameni care au ales sa intre in politica in partidul al carui “parinte” (acum si statutar, prin functia de presedinte de onoare) este Ion Iliescu. Va dati seama ce grozavie, centrul moralei unui partid sa stea intr-un om atat de manjit de sange?
   Serban Nicolae s-a dezlantuit. A mentionat ca oricum ei, pesedistii, si-au pierdut prea multa vreme discutand chestiuni legate de “maculatura” care este Raportul de Condamnare a Crimelor Comunismului. A explicat si ca de fapt, Sorin Iliesiu, Doru Maries si alti semnatari ai scrisorii deschise adresate conducerii PSD in legatura cu aceasta tema sunt niste frustrati, in fapt niste nulitati, care nu vor altceva decat sa-si treaca in biografie un conflict cu un mare om, cum e Iliescu, pentru a fi si ei cineva. Apoi senatorul PSD a marturisit ca ii este rusine ca bucurestean si ca tata pentru mizeria care a fost in ’90 in Piata Universitatii in timpul manifestatiei. Si - ati ghicit - il mai deranjeaza foarte tare faptul ca atunci s-a blocat circulatia. Sigur, ca bucurestean si, mai ales, ca tata, ar fi putut sa-i fie rusine si groaza pentru acele imagini care unora le-au ramas intiparite pe retina, cu minerii zdrobind civili. Dar nu e cazul. Si, apropo de Piata Universtiatii, senatorul PSD isi mai doreste de la semanatarii scrisorii de acum ce si-ar fi dorit si de la manifestantii de atunci: sa recunoasca ca sunt angajati politic. Ideea de baza in acest sens ar fi ca de fapt nu aflarea adevarului despre crimele din decembrie ’89 si iunie ’90 ar fi adevarata motivatie a demersului societatii civile, ci ura fata de Iliescu.
   Dar poate scena cea mai strigatoare la cer a fost cea in care Serban Nicolae ii acuza pe cei din societatea civila de tehnici staliniste, specifice Romaniei anilor ’50, pe ideea ca exista o campanie de presa organizata impotriva lui Iliescu care va face ca procesul sa fie numai o formalitate. Ca e evident ca mai toate lucrurile din Romania de azi sunt diferite fata de perioada anilor ’50, nici nu mai trebuie mentionat, e logic ca intregul rationament e o demagogie. Lucrurile sunt insa foarte grave tocmai pentru ca persoana care stie cel mai bine cum mergeau lucrurile atunci este Ion Iliescu, care a participat la generarea nedreptatii si a suferintei prin facultati.
   Ce sa zic… in timpul emisiunii tremuram de nervi. Veti zice poate ca inseamna ca sunt cam “sarit” daca ma enervez asa de tare uitandu-ma la o emisiune. Eu stiu ca m-as dispretui daca nu m-as fi enervat, daca as fi privit totul cu obiectivitatea si indiferenta de doua parale care sunt caracteristice omului integrat bine de tot in societate. Apoi starea mi s-a schimbat. Toate excrescentele nervilor s-au frant si a ramas numai tristetea. Cat s-a suferit in tara asta, si ma refer aici si la cei care au luptat in munti, care au murit prin inchisorile comuniste pentru ca nu au vrut sa scrie pentru partid sau pentru ca nu au vrut sa isi dea pamantul la colectiv, la Liviu Babes sau Gheorghe Ursu, la cat s-a suferit in ’89 si in ’90, si totusi, iata, in Romania pe care o avem, in Romania reala, singura in care putem trai, crimele din decembrie ’89 si iunie ’90, pe langa faptul ca nu sunt, cum se tot spune, pe agenda publicului larg, care e prea tamp ca sa se mai gandeasca si la lucruri dilematice, mai sunt si tarate in noroi pe la emisiuni TV. Si de cine? De un om tanar. Asta e mare lucru. Nu un batran stricat la minte, ramas fixat in anii tineretii sale vorbeste astfel, ci un om tanar. Si nu orice tanar, ci unul care conduce tara, unul care e membru al unui partid, orice s-ar zice, foarte popular printre romani. De altfel, tot printre aceiasi romani, preamariti prin manualele scoalare propagandistice, Iliescu trece ca un om mai mult decat respectabil. Ce-i drept, pentru majoritatea populatiei, probabil ca Iliescu pare invechit. Dar, atentie: nu pentru ideile sale sau pentru trecutul sau pare astfel, ca dovada ca a fost ales de 3 ori presedinte, ci pentru ca romanii au un simt aparte in a cunoaste cine-i seful. Iar, dupa cum cu totii stim, seful romanilor, geniul bailor de multime si al demagogiei facile este in acest moment Basescu, nu Iliescu.
   De mult timp nu mai vad lucrurie si mai ales scena politica in alb si negru. Si totusi, emisiunea de ieri m-a facut sa imi amintesc cine sunt cu adevarat aliatii minciunii si inamicii adevarului. O flota vanduta sau o prietenie suspecta cu Patriciu sunt nimic comparativ cu o singura crima savarsita de cei aflati la putere la un moment dat. Si, din pacate, in timpul evenimentelor de care vorbim, nu a murit numai un om. Pot doar sa sper ca Iliescu va trai cat sa fie pedepsit.


Mihnea Cristescu,
august 2007





inapoi