Mozaicul demagogiei


   M-am uitat si eu dezorientat, ca mai toti probabil, la transmiterea in direct a marii manifestatie din Piata Constitutiei de sustinere pentru Basescu, presedintele suspendat. Printre o groaza de alte mizerii si demagogii, un lucru m-a intristat destul de mult: Cristi Paturca, probabil cel mai cunoscut dintre cei care au cantat in Piata Universitatii in 1990, a aparut pe scena si, la o manifestatie organizata de doua organizatii obscure, in fata oamenilor venti mai ales cu microbuzele de prin tara, pe linie de partid, cum unii dintre ei au si recunoscut, in fata pancartelor foarte inteligente de genul « Base e cool » si « Doar Basescu », a inceput sa-i dea inainte cu cantece care erau probabil cat se poate de departate celor din Piata Constitutiei, care probabil ca ar fi batut din palme la orice cantec, la fel cum ar fi huiduit cu mult elan numai la auzul numarului « 322 », numarul parlamentarilor ce au votat suspendarea presedintelui. De altfel, nici personalitatilor prezente nu cred ca le pasa mai mult, fie ca erau din PD, fie ca erau din PLD. Ce straniu... cum schimba timpul lucrurile, mai ales daca interesurile converg: acum Paturca foloseste ca o eticheta usor confuza, uosr boema, lucruri trecute, dar pentru care multi oameni au suferit. Si ce sprijina? Nici macar o campanie electorala anti-PSD, care ar fi putut fi eventual in spiritul din Piata Universitatii, cum s-a intamplat in ’96 si 2004. Acum canta pentru Basescu si PD, in mod direct. In ’90 in Piata Universitatii se desfasura o manifestatie atat de legitima si care s-a incheiat atat de trist; atunci lucrurile erau altfel: Paturca canta impotriva fesenistilor care confiscasera revolutia si viitorul Romaniei, printre care se afla si Basescu, care acum e salvatorul patriei, semn ca au confiscat-o destul de bine.
   Stiu ce se poate foarte usor replica: ca importanta e o idee, nu o persoana si ca daca Basescu a condamnat comunismul inseamna ca el e exact in spiritul manifestatiei din ’90. Eu nu cred asta. Dar, oricum, mai ramane un lucru, peste a carui evidenta mi se pare ca se poate trece foarte greu: demagogia. Politicienii o folosesc in general, numai ca in cazul lui Basescu, discursul « la sentiment », de un populism rar intalnit, care desemneaza mereu dusmani poporului (oligarhi cu miros de petrol, cei 322 de parlamentari) este o regula, este caracteristica definitorie. Asa ca te poate chema si Gabriel Liiceanu, daca vezi numai mizeriile premierului si nu te deranjeaza hotarator macar discursul presedintelui, atunci dupa parerea mea nu ai scuza; mai ales cand te situezi atat de atasat de o parte a baricadei si mai ales cand imaginea pe care ai impus-o despre tine este cea a unui om care respira moralitate mai mult decat aer.
   Dar in ultimele luni nimic nu a fost mai prezent decat dezorientarea. Orice om incearca, in felul lui, sa inteleaga ceva de pe scena politica, pentru a indentifica cine il reprezinta, altfel spus pentru a afla cine sunt pentru el « baietii buni » si « baietii rai ». Pentru mine nu mai merge asa. Adica, in mod clasic, cei « rai » erau cei de la PSD sau PRM, partide mustind de esenta PCR, plus PC, ca o ofensa adusa bunului simt nedemonstrativ. Apoi, dupa alegeri, incet-incet, scarbit de ceea ce vedeam ca fiind « manevrele » PD si ale lui Basescu, « baietilor rai » li s-au adaugat, ca o nuanta, cei de la PD. Si apoi iata ca a venit momentul in care i-am vazut pe Tariceanu si pe Crin Antonescu explicand foarte limpede, cel de-al doilea chiar usor amuzat si intepat, dupa cum ii e stilul, ca nu e chiar asa de rau nici sa colaboreze cu PSD, care e, totusi, un partid politic. Evident, aceiasi oameni erau mari anticomunisti cand, acum un an, scandalul de la CNSAS era in plina desfasurare. Imi vine sa vomit.
   Mai vreau sa spun in final cateva cuvinte despre manipularea din presa. E greu de inteles cum acum, la atatia ani de la ceea ce numim revolutie, mai pot exita si mai pot fi apreciate la scara nationala organe de presa atat de partinitoare. E vorba de « Evenimenul Zilei », pe de o parte, si, pe de alta parte, de « Ziua », « Jurnalul National » si « Antena 1 » si celelalte « antene », pe de alta parte. Desigur, poate am omis multe, dar acestea mi se par cele mai evidente. Am amintit mai sus despre modul straniu de simplist in care unii oameni « de marca » vad lucrurile pro-Basescu, uitand sa il critice pe acesta macar pentru demagogie, fie ca e vorba despre mesaje populiste pentru tara, fie ca joaca teatru prost spunand ca parca isi aminteste de un bilet, fie ca pune la punct vreun jurnalist, spunand ca in week-end nu face politica, de ca si cum l-am fi ales pentru o saptamana de sase zile. Ma refer aici la Gabriel Liiceanu, Alina Mungiu Pippidi si altii, poate nu la fel de virulenti.
   Dar de cealalta parte sunt oamenii care mai au putin sa spuna ca s-a gasit intruchiparea diavolului pe pamant si are un nume: Traian Basescu. E vorba mai ales de cei aflati in jurul trustului de presa al lui Dan Voiculescu. E interesant ca atitudinea trustului a variat in legatura cu PD si Basescu, in functie de politica PC a momentului. Pe vremea in care functiona Uniunea PSD+PUR, imi amintesc ca existau niste emisiuni interminabile in care Gabriela Vranceanu-Firea discuta cu Adrian Nastase, pe atunci candidatul Uniunii la presedentie, intr-un mod cat se poate de partinitor. Apoi, pe masura ce situatia in Coalitie s-a deteriorat, au inceput atacurile, care s-au intetit vertiginos dupa iesirea PC de la guvernare. Otrava maxima se administreaza probabil mai ales seara, dupa ora zece. Atunci incepe marea emisiune moderata de Mihai Gadea, responsabil cu pastrarea aparentelor de schimb de idei, functie de care se achita cu succes prin pauze calculate si miscari largi ale mainilor, in care acesta, impreuna cu invitatul permanent, « un brand » al presei romanesti, Ion Cristoiu, populist pana si prin eterna sa vesta, notoriu pentru opiniile sale pline de moralitate de moment si neaparat de stanga, cheama aproape numai oameni care sunt, accidental sau nu, in mod evident de o parte, culmea, de aceiasi cu a Partidului Conservator. Ma refer la Octavian Paler, Radu Tudor, Victor Ciutacu si la acel personaj mai mereu in culmea isteriei, a carui arma suprema este laptop-ul. Si mai e o emisiune pe Antena 3 care, intr-un mod mult mai subtil, introduce aceiasi otrava oamenilor care sunt amatori de asa ceva. E vorba despre emisiunea « In gura presei » prezentata de Mircea Badea. Intr-o tara in care baiatul destept si « introdus » este un superlativ educational, un om ca Mircea Badea umple un loc mereu bine vazut: cel al mistocarului destept care, din moment ce ii ironizeaza un pic pe toti, trebuie sa fie obiectiv si demn de ascultat. Un singur lucru as vrea sa-l vad: pe Mircea Badea folosindu-si critica taioasa in timp ce comenteaza vreun discurs demagogic de la o posta de-al lui Dan Voiculescu. Nu trebuie sa cauti prea mult ca sa gasesti asa ceva. Nu urmaresc in fiecare seara emisiunea dar o urmaresc des si niciodata nu am gasit o minima tendinta spre asa ceva. Or, cand ii prinzi tu pe toti cu ceva, dar pe seful niciodata, ceva pute.
   De fapt, multe put. Put izolat si put laolalta, put a mizerie de sub covor si put a hoit, a mort ramas nedus la groapa. Dar problema cea mare nu e ca ele put, ci e ca romanii clasici in general put a prosti care isi merita soarta: mereu pacaliti, mereu placandu-le pacaleala.


Mihnea Cristescu,
aprilie 2007


inapoi